Meniu Meniu Categorii proprietati Proprietati Cautare Rapida Cautare
Cautare simpla
Categorie:
Pret de la: la
Localitate: Cartier:
   
Cautati dupa mai multe criterii pentru a gasi exact proprietatea pe care o doriti.
Cautare dupa ID
  

Protest in Manastur impotriva turnului de 25 de etaje

Publicat in data: 31-07-2012

 

Peste o sută de clujeni din cartierul Mănăştur au protestestat la intrarea pe şantierul blocului de 25 de etaje ce urmează să fie construit în zona nodului N din cartier.

 

 

Oamenii erau nemulţumiţi că viitoarea construcţie va afecta fundaţia blocurilor din zonă şi vor pune în pericol siguranţa locuitorilor. Mai mult, aceştia au spus că este vorba despre o autorizaţie de construire eliberată ilegal, având în vedere că nu se respectă distanţele faţă de vecinătăţi.

 

Cel mai apropiat bloc se află la 22 de metri de viitorul turn, în condiţiile în care imobilul va avea 81 de metri înălţime şi ar trebui construit la cel puţin 40 de metri de clădirile vecine. "Primăria a făcut consolidări în zonă în anii ‘70 la cererea noastră, având în vedere că este vorba despre o zonă instabilă. Noua construcţie riscă să işte mişcări telurice, care ne vor afecta şi nouă blocurile. Se duce şi însorirea şi vom avea şi mari probleme cu locurile de parcare", a spus unul dintre protestatari, Ana Rus.

 

Cetăţenii din zonă au înaintat deja două memorii către Primăria Cluj-Napoca, prin care cer anularea autorizaţiei de construcţiei. Întrebat despre autorziaţie primarul Emil Boc a declarat săptămâna trecută că aceasta a fost acordată legal. "Autorizaţia e valabilă şi deocamdată aceasta e respectată", a spus el, adăugând că reprezentanţii Primăriei vor urmări îndeaproape construcţia.

 

Sursa: ziuadecj.realitatea.net