Meniu Meniu Categorii proprietati Proprietati Cautare Rapida Cautare
Cautare simpla
Categorie:
Pret de la: la
Localitate: Cartier:
   
Cautati dupa mai multe criterii pentru a gasi exact proprietatea pe care o doriti.
Cautare dupa ID
  

Proiectele primariei de pe Dealul Lomb merg independent de Impact

Publicat in data: 11-07-2012

 

Administraţia locală răsuflă, deocamdată, uşurată: terenul de 247 de hectare de pe Dealul Lomb poate fi utilizat în alte scopuri, iar procesele intentate pentru plata unor despăgubiri de asociatul său în proiectul imobiliar care trebuia realizat în această zonă, societatea Impact, sunt încă în fază incipientă.



Terenul de pe Dealul Lomb este liber de sarcini, iar primăria respinge pretenţiile partenerului de la Impact care cere în instanţă despăgubiri de peste 21 de milioane de lei. În zonă urmează să fie dezvoltate proiectele a două centre de afaceri.

 

Primarul de Cluj, Emil Boc, a declarat recent că municipalitatea va continua să se apere în litigiile cu partenerul din cel de-al doilea proiect imobiliar plănuit la Cluj-Napoca, dar eşuat, cartierul de locuinţe de pe Dealul Lomb. Edilul a declarat că munici-palitatea respinge pretenţiile firmei şi consideră terenul de 247 de hectare de pe Dealul Lomb, liber de sarcini.

 

Oficialii primăriei au confirmat că pe terenul din Lomb vor fi dezvoltate proiectele anunţate deja de instituţie şi care urmează să fie realizate în zonă cu fonduri europene. Este vorba despre proiectul cunoscut sub denumirea de Buftea de Cluj, dar şi de un altul care vizează crearea unui centru de sprijinire a afacerilor, ambele urmând să fie dezvoltate pe o suprafaţă de 18 hectare şi presupun o investiţie de peste 100 de milioane de lei, din care jumătate reprezintă valoarea finanţării nerambursabile. Potrivit primăriei, în prezent proiectele se află în diverse faze de evaluare spre a beneficia de finanţarea europeană.

 

Administraţia locală are două procese generate de parteneriatul încheiat acum cinci ani cu societatea Impact Developer&Contractor pentru realizarea unui cartier de locuinţe pe Dealul Lomb. Prin aceste acţiuni, partenerul primăriei solicită daune de peste 21 de milioane de lei, pretenţiile financiare reprezentând cheltuieli efectuate de societate în baza asocierii cu forul local clujean pentru realizarea unui cartier de locuinţe pe Dealul Lomb, proiect abandonat între timp.

 

Iniţial, în momentul demarării procedurii de conciliere, daunele avansate de Impact erau de peste 58 de milioane de euro, însă în instanţă pretenţiile au scăzut. În ambele procese, Impact a făcut cereri de strămutare. Unul dintre procese, cel în care Impact cere despăgubiri, a fost strămutat la Argeş şi are termen pe fond în 18 septembrie. Cel de al doilea, prin care societatea Clear Line (fosta firmă Lomb SA în care Impact a fost asociat cu administraţia locală, însă a eliminat-o din acţionariat) cere la rândul său despăgubiri de la bugetul local, este suspendat. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a pronunţat, deocamdată, asupra cererii.

 

Primăria a angajat anul acesta ca apărător în aceste procese societatea de avocatură Boştină şi Asociaţii. Aceasta după ce Consiliul Local a decis că cel mai bine pentru primărie este să fie reprezentată de o firmă specializată, având în vedere că daunele solicitate de Impact sunt destul de consistente.

 

Casa de avocatură a fost contractată prin licitaţie şi s-a angajat să apere primăria în schimbul a peste 11.000 de euro.

 

21 de milioane de lei cere Impact Primăriei Cluj-Napoca drept despăgubiri pentru nerealizarea cartierului Lomb.

 

Sursa: ziuadecj.realitatea.net