Meniu Meniu Categorii proprietati Proprietati Cautare Rapida Cautare
Cautare simpla
Categorie:
Pret de la: la
Localitate: Cartier:
   
Cautati dupa mai multe criterii pentru a gasi exact proprietatea pe care o doriti.
Cautare dupa ID
  

Blocurile noi ale Clujului au intrat la apa

Publicat in data: 31-07-2012

 

Numărul autorizaţiilor de construire eliberate în regiunea din care face parte Clujul a scăzut cu 185 în primul semestru. Noua tendinţă: blocuri cu puţine apartamente.clujeni sunt reticenţi în a construi clădiri cu zeci de apartamente / foto Ioana Tohat

 

În municipiul Cluj-Napoca s-au autorizat şi se construiesc blocuri noi în cartierele Gheorgheni sau Bună Ziua, dar şi la periferia zonei centrale. Cele mai multe dintre noile ansambluri sunt de mici dimensiuni.

 

Datele statistice arată că la nivel naţional interesul dezvoltatorilor pentru imobile de locuinţe a scăzut faţă de 2011: în semestrul I din acest an s-au eliberat 18.217 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 3,8% faţă de semestrul I din 2011. Scăderi importante a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Nord-Est (-271 autorizaţii), Nord-Vest (-185 autorizaţii), Sud-Muntenia (-155 autorizaţii) şi Sud-Est (-123 autorizaţii), arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

 

În regiunea de dezvoltare Vest a crescut numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale cu 168 autorizaţii. În iunie 2012, faţă de aceeaşi lună a anului precedent, se remarcă o scădere a numărului de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale (-234 autorizaţii). „Cele mai semnificative scăderi au fost în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Vest Oltenia (-87 autorizaţii), Sud-Est (-70 autorizaţii), Vest (-56 autorizaţii) şi Sud-Muntenia (-55 autorizaţii). Creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (+48 autorizaţii) şi Centru (+12 autorizaţii)", potrivit raportului INS.

 

Cele mai multe dintre proiectele rezidenţiale autorizate în lunile recente la Cluj-Napoca sunt pentru clădiri de mici dimensiuni, care rar depăşesc 50 de apartamente pe ansamblu. În luna mai, primăria muncipiului a eliberat autorizaţii pentru imobile care însumează peste 130 de apartamente. Societatea Sput are în plan primul imobil de patru etaje din ansamblul proiectat pe str. Fabricii, D&M Construct a obţinut autorizarea de construire pentru cinci imobile de câte şase apartamente pe str. Mircea Eliade, iar New Expert, pentru o altă clădire de patru etaje (22 apartamente) pe str. Dionisie Roman. O persoană fizică a primit autorizaţii pentru două blocuri de nouă etaje pe strada Alverna (80 de apartamente). În iunie, mai multe persoane fizice au primit autorizaţii pentru patru imobile de câte şase apartamente pe str. Nicolae Colan, iar Elite Grup şi-a mai autorizat un bloc de şase etaje în ansamblul Bonjour din Bună Ziua.

Conform bazei de date a IBC Focus, în lunile de vară (iunie, iulie) s-au înregistrat doar şase proiecte rezidenţiale private active noi în categoria „de dimensiuni mari". Printre acestea se numără Riviera Residence cu un bloc de 10 etaje şi 91 apartamente pe Aleea Slănic - aflat la fază de săpături, şi alte două imobile de 10 etaje ale Davisilg Construct. DDS Construct construieşte un bloc de şapte etaje pe strada Traian, cu parter alocat spaţiilor comerciale. Planuri de construcţii sunt şi în mediul rural - în Baciu a început lucrul la un ansamblu de cinci blocuri, cu estimarea de construire a unui imobil anual.

 

 Sursa: ziuadecj.realitatea.net