Meniu Meniu Categorii proprietati Proprietati Cautare Rapida Cautare
Cautare simpla
Categorie:
Pret de la: la
Localitate: Cartier:
   
Cautati dupa mai multe criterii pentru a gasi exact proprietatea pe care o doriti.
Cautare dupa ID
  

Santiere de primavara la Cluj: magazine, piscine si centre de relaxare

Publicat in data: 06-04-2011

 

Primăria municipiului Cluj-Napoca a eliberat în luna martie aproape 500 de certificate de urbanism în vederea realizării de noi proiecte şi 114 autorizaţii de construire.

 

Documentele eliberate de municipalitate vizează locuinţe individuale, modificări ale unor proiecte autorizate sau intrări în legalitate şi proiecte de diverse dimensiuni: de la reparaţii de acoperişuri şi închideri de balcoane la blocuri de 10 etaje, modificări de malluri şi realizarea de piscine la hoteluri.

La Iulius Mall se fac demersuri pentru reamenajarea spaţiului. În martie, administratorul mallului a obţinut un certificat de urbanism solicitat pentru lucrări de recompartimentări interioare, modificări structurale, amplasare de firme şi reclame la complexul din cartierul Gheorgheni. În centrul comercial se fac de anul trecut lucrări pentru a extinde suprafaţa închiriabilă, pentru luna aprilie fiind anunţată intrarea a cel puţin doi chiriaşi noi: reţelele de modă Massimo Dutti şi Tommy Hilfiger.

Societatea S&D Fotbal a solicitat un certificat de urbanism cu scopul amenajării a două terenuri de fotbal sintetice cu nocturnă, pe strada Grădinarilor, iar Grand Hotel pregăteşte elaborarea documentaţiei necesare construirii piscinei exterioare şi mansardării, potrivit datelor primăriei. Reprezentanţii societăţii de turism au declarat că intenţionează să solicite extinderea numărului de camere, de la 167 la aproximativ 200, acestea urmând să fie realizate la nivelul mansardei. O parte dintre camere ar urma să fie dedicate personalului.

Constructorul TCI Contractor General a obţinut certificatul de urbanism în vederea pregătirii unui proiect la actualul sediu din zona Mărăşti - Gheorgheni (str. Vaida- Voevod): elaborarea Planului Urbanistic Zonal şi construirea de spaţii de agrement, cazare şi alimentaţie publică. Pentru transformarea şi extinderea unei clădiri existente, TCI estimează o investiţie de 5-6 milioane de euro, ce va avea drept scop crearea unui centru de odihnă şi tratament, cu piscină, zonă de spa, restaurant şi un hotel de 15 camere. "Din analizele noastre, am concluzionat că astfel de facilităţi sunt necesare în zonă şi că vor fi doritori pentru genul acesta de servicii. Anul acesta vrem să terminăm proiectul, iar pe final de 2011, început de 2012 să începem lucrul", a menţionat directorul TCI, Dorin Oltean.

În martie, primăria a eliberat şi 114 autorizaţii de construire, pentru toate tipurile de lucrări. Astfel, societatea House & Home vrea să construiască un imobil multifuncţional de servicii şi locuinţe de 10 etaje pe strada Agricultorilor, iar Riviera Residence, o clădire de locuinţe colective pe 10 etaje, pe aleea Slănic. Tot luna trecută a fost eliberată şi autorizaţia necesară amenajării secţiei de miniproducţie şi pub pe locul fostei fabrici Ursus.

După ce, anul trecut, conducerea Ursus Breweries a anunţat că va închide fabrica, s-au pregătit trans-formările. Ursus îşi reorganizează activităţile în Cluj, după oprirea producţiei la scară industrială, prin deschiderea unei minifacilităţi de producţie ce va mai include un pub şi un restaurant şi care va furniza bere şi altor unităţi din Cluj. Lucrările sunt în derulare, iar noua facilitate ar trebui dată în folosinţă în perioada mai-iunie.

Grup 4 Instalaţii a obţinut la finalul lunii autorizaţia de construire pentru unitatea de bricolaj BauMax care va fi realizată în zona Someşeni. Pe strada Aurel Vlaicu au început în toamnă demolările pentru a elibera terenul pentru noi centre comerciale. În spaţiul respectiv va apărea al doilea magazin BauMax din Cluj şi se pregăteşte o unitate de tip supermarket sau hipermarket. După obţinerea autorizaţiei, un teren de 28.000 mp va fi preluat de compania de retail. Conform proiectului avizat, BauMax are alocaţi pentru construcţie 12.000 mp, iar hipermarketul, 5.600 mp.

Mai puţine locuinţe în judeţ

Potrivit celor mai recente date transmise de Direcţia Regională de Statistică, în ianuarie s-au eliberat în judeţ 86 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, cu 21 mai puţin faţă de ianuarie 2010. Anul trecut au fost finalizate 3.180 locuinţe, cu 3.778 mai puţin faţă de 2009.

 

Sursa: Ziuadecj.ro